Lu cuonzulu

 

 

 

Lu muortu steva int’a l’ata stanza,

lu cuňnzulu purtavu compa Pippinu:

broru cu ttagliulini in abbondanza.

Ova, carnu, furmaggiu, frutti e vvinu.

 

Punzava ognunu ri sta compagnia:

Embč, fatti capanna, panza mia!

Mo cu na scafarčia ri quistu bbroru

Munamu abbasci lacrumu e dduloru.

 

La veruva mň affitta e scunzulata,

si steva spulucannu na custata;

vicinu a essa ivu compa Pippinu

senza parlŕ, nu pocu fattu a vvinu.

 

Fecčnnusi curaggiu, stu trappanu,

a la cummara l’affuravu la manu,

rissu:- Cuncč, mo si rimasta sola:

‘n’coppa a stu munnu chi ti cunzola?

 

Embč cummŕ, aggi fattu nu punzieru,

i’ ti ru ddicu si ti fa piaceru:

   tengu la terra cu na massaria;

   ‘nci vulimu spusŕ, cummara mia?

 

Forse, cummŕ, tu nun mi fai risposta

ca nu’ l’avča fa mo questa pruposta?

Ruspunnivu Cuncetta rassegnata:

-  mi dispiaci, songu giŕ impegnata! –

 

                                                                 Agostino Astrominica