La lotta

 

Erami chiù di trenda guagliuni quera sera nnanzi a la casa ri Rosa, Ngoppacastiellu, na vindina eranu li nuosti e na ricina eranu vunuti ra Sandurunatu.[1]  Ngiulinu era nmiezzu e nui tutti attuornu a forma ri chjrchiu:

-Vi ricordu ca è proibbitu tirà cauci e munà poiuna, questa è la lotta greco-romana e s'adda rispettà l'avversariu, quiru chi baci cu ru spallu nderra pu dieci secondi ha persu.-

 

Dui piccirilli aprivunu lu spettaculu, si rivunu ru manu, carivunu nderra, si vruculiavunu settu ottu votu pó tra l'applausi,Toninu fu proclamatu vingitoru. Li dui si ni ivunu a lu postu loru e Ngiulinu turnavu nmiezzu, nisciuni parlava chiù, tutti asputtavanu l'annunziu ri lu spettaculu pringipalu:

-Attenzionu a tutti, Pitrucciu è lu chiù fortu ri Ngoppacastiellu, i' li mettu nu vettu ngoppa la spalla, si ng'è unu chi è capaci ri ngi lu luvà, chi si facessu annanzi- [2]

 

Ngi fu nu mumendu ri silenziu assulutu pó nu murmuriu e pó n'ata vota silenziu quannu "Pundillu" alluccavu: -Ngi lu levu i'!-

I’ era assai fortu ma cumingiava a dubbitarini vurennu lu capu sciarrataru ri Sandurunatu, cu na mala numinata, chi avanzava spavaldamendu, muttietti però ru manu indu a li fianghi in atteggiamendu ri putenza cu la spuranza ri li fà paura. Ma che! Cu la manu smersa quistu mi feci zumbà lu vettu ra la spalla.

Oramai nu ng'era chiù scambu, la lotta aveva accumingià; ngi sturiammi a luongu cu mossu e findu variu, pó "Pundillu" si feci sotta:

-Ti fazzu vuré i' chi è lu chiù fortu-

Roppu paricchi balletti ngi'affurrammi e ognunu circava ri fà caré l'atu senza però riuscirisi.

 

Tutti revanu cunsigli: sotta, ngoppa, fangi lu sgambettu! Ma nu ng'era niendi ra fà, nisciuni reva segni ri ribbulezza affì chi cu nu sforzu eccezionalu lu chjcai, lu facietti caré e subbutu li zumbai nguollu mandunennulu chiù o menu cu ru spallu nderra.

Ngiulinu, cundendu comu si avessu vindu issu stessu, nziemi a lu pubblicu ngumingiavunu a cundà: -unu! rui! tre!...sett! ottu!...

 

Cunvindu ca oramai era fatta, allendai la presa. Malu! "Pundillu" nun asputtava megli, libberavu na manu e a la smersa e mi  futtivu na botta nfacci facennumi vuré tuttu ru stellu, pó mendri m'assucava lu sangu chi mi culava ra lu nasu, angappai subbutu nu puiunu ngoppa a n'uocchi. Ngiulinu currivu e mendri tutti li cumbagni iscavanu "Pundillu", annunziò:

-Vince l'incontro Pitrucciu per squalifica dell'avversario che ha combattuto in modo scorretto!-

 

Ma lu delinguendu si l'era già squagliata cu tutti li cumbari ri Sandurunatu. Li cumbagni m'abbrazzavanu e mi cunzulavanu,  i' nu cunghiureva chiù niendi  ma l'onoru ri Ngoppacastiellu era salvu.


 

                                                                                                                          Pietro Russo


[1] Nusco era divisa in due zone: Il castello e S:Donato. La linea di frontiera era più o meno Seminario, S.Amato, Santa Croce

[2] Tradizionale regola d’onore tra i ragazzi. Il più grande, "il maestro"  metteva qualcosa (un ramoscello, un bottone, un pezzo di carta ecc.) sulla spalla del prescelto poi domandava a un volontario di toglierla. Il piú coraggioso o l’attaccabrighe si faceva avanti e la lotta cominciava.