Roghi

 

 

Cocò, lu canu ri lu nonnu, tuneva la brutta abbitutina ri si la fà cu na morra r'animali, gruossi, picciuli e di tutti li culuri. Quann'era tiembu, lu vicu s'anghieva r'abbestiu, vunevanu ra Nuscu e da foru. Lu nonnu alluccava, ru batteva, li munava ru pretu, ma nun ng'era niendi ra fà, Cocò fineva sembu mbizzicatu a nu canu chiù gruossu chi si lu strasciunava a marcia indietru.

 

Quir'annu, condrariamendu a r'atu botu, Cocò feci sulu dui figli: unu femmuna, talu e qualu a issu e l'atu masculu, marrò cu na macchia janga nfrondu. Stu canucciu, papà ruceva ca era ri razza vurpina, ngi piacivu tandu, lu chiamammi Roghi e da quiru juornu divendavu lu spassu e la cumbagnia mia e di fratimi piccirilli Ernestu e Brunu. Li mbarammi nu saccu ri cosu, bastava ca unu ri nui stunneva la vrazzu, issu zumbava sembu, finu a quannu, cu la lengua ra foru, nun ngi la faceva chiù. Curreva appriessu a ru gattu, nfulava lu mussu ind'a ru gattarolu e agguaiava; appena li rucivi "uss...piglia" si munava ind'a ru cosciu. Era divendatu pacciuotucu, com'ierimi nui guagliungielli.

 

Nu juornu mamma aveva ì foru pu asiggi certi sordi ra nu cristianu chi s'aveva accattatu ru scarpu, ngi'abbìammi tutti appriessu. Lu canu scappava, si nfulava ind'a ru sepu, pó si fermava, ngi guardava, asputtava nu mumendu e nata vota a corru appriess'a farfallu, aucielli assavucaturi e ciurtellu. Quannu arruvammi, lu cristianu si scusavu tandu e pregavu mamma r'asputtà n'atu picca affì chi bunneva la vacca. Ngi feci trasì, fullavu na subbursata e nu casiellu frishcu, mangiammi, ngi faciemmi nu bicchieru ri vinu, pó ngi ngammunammi pu lu ritornu. A la via ri Chiánula, ngi fermammi nu picca sotta n'alberu pu ngi rupusà. Roghi, cu tandu ri lengua ra foru, s'agghiazzavu e cu la panza a l'aria si mulutrava.

 

Ng'ierimi tannu assittati quannu na vóccula cu li prucini, gia bunarielli appriessu, assivu nmiezzu a la via. Brunu cu pazzìà rissu "sciò" e sbattivu ru manu, chisà lu canu pozza capì "uss", si munavu e angappavu nu gallucciu. Nui subbutu "tè qua, passillà" e li luvammi l'animalucciu ra la vocca, troppu tardu però, quistu nun si muveva chiù. Mamma pu avità storiu cu li patruni, si lu nfulavu nbiettu: 

 

- lu ittamu ra llocu na ngoppa, azamu lu peru prima ca si ngaruvoglia la matassa -.

 

Roghi cu la cora nmiezz'a ru cosciu, nun faceva chiù lu gallettu, cammunava a fiangu a nui. Ierimi arruvati quasi sotta Nuscu quannu mamma rivu n'alluccu:

- Lu prucinu s'è abbuvutu, si movu! -

Lu purtammi a casa e lu crusciemmi finghé la juornu ri Natalu, roppu l'urdumu chicchirichì, mamma lu survivu a tavula mbuttitu. Puru Roghi avivu la partu sua, però pareva ca ngi guardava stuortu, mendri si spurucava r'ossa ammulava, quasi avessu vulutu rici:

- Mó vi lu mangiàti!  E a dì ca m'aviti puru vattutu quannu l'angappai!? -

 

 

 

                                                                          Pietro Russo